Psiholog Liana Ciuchina

Implicaţt copiii in treburile zilnice

Pe masura ce copiii cresc, trebuie sa exerseze luarea deciziilor, trebuie sa fie consultati si sa fie tratati din ce in ce mai mult ca niste adulti. De ce n-ar putea alege culoarea in care sa-si zugraveasca dormitorul, mai ales daca il vor zugravi chiar ei?

Tu va trebui să fixezi bugetul, dar daca copiii tai sunt adolescenti, puteţi decide impreuna unde sa mergeti. Poti avea drept de veto daca insisti, dar la fel de bine pot avea si ei. Bineinteles ca nu e vorba doar despre a-i invata sa ia decizii, lucru de altfel foarte important. Este si despre a-i face pe copii sa se simta implicati in familie, inclusi in hotararile care va afecteaza pe toti. Poti aplica asta si la stabilirea regulilor.

Lăudaţi-vă copiii pentru comportament şi atitudine

Trebuie sa lauzi cat trebuie, cum trebuie, pentru ceea ce trebuie. Expresia ,,Un lucru bun nu-i niciodata destul”categoric nu se aplica in cazul laudelor. Nu inseamna ca trebuie sa fii zgarcit, dar e mai bine sa lauzi proportional cu realizarile copilului. Daca il lauzi prea mult si prea des, moneda se devalorizeaza. Dacă-i spui ca este extraordinar si nemaipomenit cand face ceva mai degraba mediocru, ce-o sa-i mai spui cand face ceva cu adevarat deosebit? Si daca fiecare lucru mic care-i reuseste este recompensat cu laude marete, atunci copilul o să fie terifiat de gandul ca te va dezamagi.

Copiii nu merita genul acesta de presiune. Daca-i lauzi intotdeauna pentru rezultatele obtinute la scoala, dar niciodata pentru ca s-au comportat frumos, ce le comunica asta despre valorile tale? Esti tentat sa-i lauzi mai mult pentru ca au castigat decat  pentru ca s-au straduit? Nu, bineinteles ca nu, doar esti un adevărat Parinte. Dar multi alti parinti  fac asta. Si o multime de parinti uita sa-si laude copiii pentru ca s-au comportat frumos, deoarece considera ca ,,aşa e firesc”. O fi firesc, dar copiii chiar vor sa auda cs ai observat cat de buni au fost: ,,Bravo, am observat ca nu te-ai scobit in nas in fata matusii Mariana” sau: ,,Cred ca esti tare obosita, dar vad ca reusesti  sa nu te plangi. Asta e minunat.” Asa ii vei convinge sa se poarte frumos si data viitoare.

Aveti incredere in fortele copiilor dvs.

,,E prea periculos” este una din cele mai des folosite propozitii de catre parintii bine intentionati. De cele mai multe ori, afirmatia este potrivita, insa exista efecte secundare, deoarece se subintelege mesajul: ,,Nu esti in stare. Cum vrei sa reusesti sa faci acest lucru?”. Astfel atentia ta dauneaza increderii in sine a copiilor tai. Intr-o bun zi se vor revolta si vor fi pregatiti sa infrunte riscuri exagerat de mari. Foloseste cu zgarcenie atentionarile. Motiveaza-ti grija in mod clar si la subiect.

Ai încredere in fortele copiilor tai si incurajeaza-i sa incere sa faca singuri anumite lucruri. Daca-ti tii copilul departe de provocari, nu va invata sa se descurce in situatii dificile. Lasa-ti copilul sa traiasca chiar si un esec si explica-i: ,,Nu este capatul pamantului. Data viitoare vei face mai bine”.

Abordarea constructiva a esecurilor este una din cele mai importante lectii pe drumul judecatii ce ne ajuta sa rezolvam probleme.

Invatati-i pe copii sa fie independenti

Se pare ca o combinatie dintre dragoste si claritate ii pregateste cel mai bine pe copii sa se confrunte cu succes cu viata. Impune-le copiilor anumite limite. Copiii adeseori interpreteaza stilul de educatie foarte permisiv ca pe o forma de neglijenta, pe cand regulile aplicate intr-o masura de bun-simt sunt intelese ca un fapt de afectiune si ingrijire, chiar daca in anumite cazuri copiii vor protesta vehement. Copilul tau se va deprinde cu autodisciplina, un factor hotarator al inteligentei emotionale, daca in mod regulat ii vei solicita ajutorul, de exemplu in treburile casnice mai usoare. Ideal ar fi sa ii atribui anumite sarcini.

Un copil de 4 ani poate să preia sarcina de a ajuta la aranjarea mesei, ca la un hotel, şi să fie atent ca la fiecare loc să fie un şervet. Un copil de 7 ani poate prelua sarcina paharnicului, să întrebe pe fiecare ce vrea să bea şi să aducă singur acele băuturi. Părinţi – faceţi front comun, jucaţi amândoi rolul poliţistului.

Dacă vreţi ca puştiul vostru să se simtă în siguranţă, trebuie să vă susţineţi unul pe celălalt. Şi asta înseamnă inclusiv să jucaţi amândoi rolul poliţistului dur. Merită: copilul va fi mai fericit, va fi mai sigur în privinţa limitelor şi vă va respecta (şi iubi) pe amândoi pentru asta. În cele din urmă.

Bineînţeles, nu trebuie să cădeţi de acord dinainte asupra fiecărei minuscule reguli posibile – când e vorba de detalii trebuie doar să conveniţi că indiferent ce spune unul dintre voi, celălalt îl va susţine dacă va fi întrebat. „Dacă Tati a spus nu, atunci răspunsul e nu“. Este crucial să înţelegi că, în afară de treburile importante asupra cărora aţi căzut deja de acord dinainte, faptul că eşti de acord cu partenerul este mult mai important decât lucrul asupra căruia eşti de acord.

Nu încălcaţi regulile impuse copiilor

Copiii trebuie să ştie ce este şi ce nu este acceptabil. Ei stabilesc asta în funcţie de ceea ce a fost acceptabil ieri şi alaltăieri. Dacă nu primesc un mesaj consecvent, nu au niciun indiciu despre cum trebuie să se comporte şi prea importantele limite nu sunt bine menţinute. Prin urmare, aceşti copii vor fi confuzi, nesiguri şi, probabil, se vor simţi neiubiţi.

Reguli: nu ai voie să încalci regulile nici chiar atunci când vrei. Pur şi simplu nu e corect faţă de copii. Dacă ai decis că nu au voie să doarmă cu tine în pat, trebuie să respecţi regula (cu excepţia cazului când eşti pregătit să o schimbi definitiv). Numai pentru că mezinul tău a fost cam trist astăzi şi e aşa de călduţ, şi pufos, şi miroase frumos după băiţă, şi tu eşti la rândul tău un pic deprimat… nu, nu, NU! Opreşte-te chiar acum! Dacă-l laşi o dată în patul tău va fi de zece ori mai greu să-i spui „nu“ data viitoare, plus că nu va înţelege de ce. Spune „nu“ acum (cu blândeţe şi cu o îmbrăţişare în plus) şi eşti crud doar ca să fii bun (atât cu tine, cât şi cu el).

Dacă-ţi pierzi cumpătul, tu eşti cel care vei pierde Deci cum reacţionezi atunci când copilul te contrazice? Reuşeşti să rămâi calm, să nu ridici vocea şi să asculţi ce are de spus? Nu e uşor, dar e singurul mod în care poţi obţine o reacţie similară. În majoritatea cuplurilor, unul dintre părinţi e mai înclinat spre a-şi pierde cumpătul cu copiii decât celălalt. Dacă acela eşti tu, n-o lua ca pe un eşec – comportamentul tău e cât se poate de normal.

Dar trebuie să înţelegi că ori de câte ori îţi pierzi firea cu copiii, de fapt aprobi în felul ăsta reacţiile de acelaşi fel din partea lor. De fapt tu eşti cel care pierde. De asemenea, de fiecare dată distrugi câte puţin din relaţiile lor viitoare – copiii cresc gândindu-se că urlând obţii ceea ce vrei şi că acesta este modul standard de gestionare a conflictelor. Cum procedezi dacă simţi cum te umpli de furie şi ştii că eşti pe cale să izbucneşti? Învaţă să recunoşti semnele cât mai de timpuriu, astfel încât să poţi alege un alt tip de reacţie. Dacă nu reuşeşti, fugi! Repede, dacă e nevoie. Ieşi onorabil din situaţie atâta timp cât mai poţi – eu numesc asta „pauză pentru părinţi“. Dacă ai copii mici, asigură-te că rămân în siguranţă (dacă e nevoie, ia-i şi pune-i într-un loc sigur) şi apoi retrage-te – dacă e cazul la o distanţă suficient de mare încât să nu-i mai auzi – până te calmezi şi îţi recapeţi forţele pentru a intra din nou pe „câmpul de luptă“. Până atunci, probabil că puştii îşi vor fi depăşit oricum momentul de rebeliune.

Chiar dacă meseria de Părinte nu este una uşoară, nu uita că puiul tău te va iubi întotdeauna, iar tu vei şti permanent acest lucru. Şi când va veni vremea ca tu să te bazezi pe altcineva, ei bine, iată-i pe copiii tăi dornici să-ţi întoarcă dragostea pe care le-ai dăruit-o de-a lungul anilor.

Nu pentru că aşa trebuie, nu pentru că ţi-o datorează, nu pentru că le-o ceri, nu pentru că se gândesc că aşa ar trebui să procedeze, ci pur şi simplu pentru că aşa doresc.