Cine sunt eu? Din confesiunile unei fete.
,,M-am căutat pe mine însumi.” , afirmă Heraclit. Eu sunt de acord cu afirmația lui, deoarece mi-a luat mult timp să mă găsesc și să mă cunosc pe mine, fără să folosesc „filtrele” celor din jur, să mă văd exact cum sunt eu când stau singură în camera mea, doar eu cu gândurile și emoțiile mele.
Introspecția poate fi și dureroasă, dar în același timp și utilă. Am descoperit despre mine la început că îmi e frică să mă gândesc la mine și să „mă întâlnesc” cu cele mai intime gânduri ale mele. Dar de ce să nu o facem? Oare ne e frică să întâlnim ceva ce am vrea să ascundem? Motivându-mă să îmi fac analiza introspectivă, am conștientizat că sunt anxioasă, că îmi e frică de multe lucruri și mă îngrijorez foarte des, dar mi-am dat seama că sunt curajoasă fiindcă mereu mă confrunt cu situațiile care îmi provoacă disconfort și am decis să mă laud. Mi-a fost frică să descopăr cele mai ascunse gânduri din mintea mea, dar la final am conștientizat cine sunt eu și de ce reacționez într-un oarecare fel.
Am și avem o mulțime de „cadouri” de la părinții noștri în subconștient, nu-i așa? De ce să nu le „despachetăm”, să vedem ce ne ascund? Am descoperit că îmi e frică de persoanele autoritare și de violență, indiferent sub ce formă este ea, de singurătate, de eșec, dar de ce să nu învăț să le gestionez și să le înfrunt cu fruntea îndreptată spre curaj și bucurie?
Apoi, stând la cafea cu mine, mi-am dat seama că îmi percep comportamentele ca fiind negative, impulsive, care pornesc de la gândul că nimic nu fac bine și totul trebuie să iasă perfect. Mi se părea că îmi manifest emoțiile în mod exagerat, dar de ce să nu învăț să mă bucur de ele și să le controlez? De ce nu pot să am propria mea părere despre mine? Să mă văd doar prin ochii celorlalți?
Am decis să mă uit în oglindă și să mă felicit că sunt așa minunată, cu toate rănile sufletului meu pe care ceilalți nu le văd și îmi critică doar comportamentul. Să mă văd și eu o persoană rea, când de fapt eu știu că sunt bună? Cred că era timpul să am și eu o părere bună despre bine, să conștientizez că sunt bună, ambițioasă, puternică, curajoasă. Da, uneori și impulsivă, dar în același timp și blândă, poate în ochii altora nerăbdătoare dar în sufletul meu cu răbdare eternă.
În perioada copilăriei și a adolescenței stima mea de sine a fost influențată în mod negativ, fiind criticată și judecată mereu, dar cu toate acestea am reușit să devin și să rămân o persoană cât de cât optimistă și să îmi rezolv sarcinile, chiar dacă este prezentă și anxietatea în viața mea. De ce să nu am încredere că pot să fac și eu lucrurile bine?
Sunt o domnișoară minunată, care are scopuri mari în viață și încerc să am încredere că le și pot duce până la capăt. De ce să le permit persoanelor din jur să mă facă să cred că e exact invers? Nu le-am permis destul? Am dreptul la fericire, libertate și succes. De ce să nu mă respect? Pentru că nu am fost respectată de proprii mei părinți? Nu. Eu decid să mă respect, să îmi ofer experiențe noi, să mă împlic în proiecte, să ajut, să îmi dau voie să mă și bucur. Vreau să îmi alimentez stima de sine în mod pozitiv și să mă iubesc, să mă simt iubită.
Până acum mă prezentam mereu ca fiind o fată timidă, pesimistă și le arătam cerul din jur că îmi e frică că mă vor evalua negativ, mă vor critica. Dar acum, decid să mă bucur, să confrunt toate situațiile cu fruntea ridicată, și nu doar să le creez celor din jur o impresie bună despre mine, ci chiar să mă simt eu bine în sufletul meu. Dacă eu nu mă cred o persoană valoroasă și nu mă iubesc, cum pot să aștept de la ceilalți să mă vadă așa? Trebuie să încep cu mine și lucrez la asta. Și chiar mă simt mai bine.
De ce să mă conformez? Pentru că situațiile sociale o cer? Nu, ci ca să mă simt eu bine. Fiind o persoană autentică, după multă muncă, am ajuns să fiu apreciată pentru ceea ce sunt, nu pentru „masca” pe care o port. Mă autopromovam, încercam să câștig respectul celorlalți la noul loc de muncă și la începutul carierei aveam nevoie de verificarea sinelui, să mă vadă persoanele din jur doar o persoană veselă și echilibrată, dar mi-am dat seama că avem nevoie de persoane sincere și autentice în jurul nostru și am decis să mă arăt așa cum sunt eu, cu bune și cu rele, fiindcă toate sunt ale mele.
Așa sunt eu. Mereu lucrând cu mine, ajung să devin persoana care îmi doream dintotdeauna, cu calitățile și defectele mele. Da, sunt poate încăpățânată, uneori impulsivă și nerăbdătoare, dar știu că sunt și iubitoare, empatică, curajoasă, hotărâtă, ambițioasă și foarte motivată, să mă văd pe mine bine și să mă iubesc.
Lasă un răspuns