Psiholog Liana Ciuchina

Pierderea unui animal de companie poate fi o experiență foarte dureroasă, iar uneori poate duce la dezvoltarea unei forme de depresie numită ,,depresie post-pierdere”.

În timpul perioadei de doliu, este normal să simți tristețe, gol interior, disperare, vinovăție, anxietate, furie sau un sentiment de pierdere a controlului.

Aceste emoții pot persista timp de câteva zile, până la câteva săptămâni sau chiar luni în cazul pierderii unui animal de companie care a fost o parte importantă a vieții tale.

Simptomele depresiei post-pierdere pot include:

Sentimente puternice de tristețe și durere care persistă timp de mai multe săptămâni sau luni

Pierderea interesului pentru activitățile care, în mod normal, îți făceau plăcere

Sentimente de vinovăție, inutilitate sau lipsa speranței

Gânduri sau comportamente suicidale.

Pierderea unui animal de companie necesita timp pentru a o depăși.

Iată câteva soluții care te pot ajuta să depășești această perioadă dificilă:

Permite-ți să simți

Este important să îți permiți să simți emoțiile pe care le ai în urma pierderii animalului de companie. Fie că este vorba de tristețe, durere sau furie, este important să le recunoști și să le accepți.

Vorbește cu cineva

Vorbește cu prietenii, familia sau un consilier. Poți găsi grupuri de suport pentru persoanele care trec prin aceeași experiență, astfel încât să poți împărtăși experiența și să obții sprijin emoțional.

Amintirile pozitive

Gândește-te la amintirile pozitive pe care le-ai avut cu animalul de companie și încearcă să le păstrezi vie. Creează un album foto sau un colaj cu pozele tale preferate, scrie o poveste sau un jurnal despre momentele petrecute împreună.

Găsește o modalitate de a comemora

Găsește o modalitate de a comemora animalul de companie. Poți crea o placă de înmormântare, o statuetă sau o fotografie înrămată. Poți face o donație în numele animalului de companie la un adăpost local pentru animale sau la o organizație care sprijină animalele.

Adoptă un alt animal de companie

Adoptarea unui alt animal de companie poate fi o modalitate de a onora amintirea animalului de companie decedat. Nu trebuie să fie imediat, dar poate fi o opțiune de luat în considerare după ce trece perioada de doliu.

Dacă copiii sunt crescuţi cu critici, ei învaţă să condamne.

Dacă copiii trăiesc în ostilitate, ei învaţă să se bată.

Dacă copiii trăiesc în teamă, ei învaţă să fie temători.

Dacă copiii trăiesc în milă, ei învaţă să se autocompătimească.

Dacă copiii trăiesc în ridicol, ei învaţă să fie sfioşi.

Dacă copiii trăiesc în gelozie, ei învaţă ce e invidia.

Dacă copiii trăiesc în ruşine, ei învață să se simtă vinovaţi.

Dacă copiii trăiesc în toleranţă, ei învaţă să fie răbdători.

Dacă copiii trăiesc în încurajare, ei învaţă să fie încrezători.

Dacă copiii trăiesc în apreciere, ei învaţă să aprecieze.

Dacă copiii trăiesc în aprobare, ei învaţă să se placă pe ei înşişi.

Dacă copiii trăiesc în acceptare, ei învaţă să găsească dragostea în lume.

Dacă copiii trăiesc în recunoaştere, ei învaţă să aibă un ţel.

Dacă copiii trăiesc în generozitate ei învaţă să fie generoşi.

Dacă copiii trăiesc în cinste şi dreptate, ei învaţă ce înseamnă adevărul şi justiţia.

Dacă copiii trăiesc în siguranţă, ei învaţă să capete încredere în sine şi în cei din jurul lor.

Dacă copiii trăiesc în prietenie, ei învaţă că lumea este un loc frumos în care poţi trăi.

Dacă copiii trăiesc cu seninătate, ei învaţă să aibă mintea împăcată.

În ce trăiesc copiii dumneavoastră?

Dorothy L. Nolte

1. Veţi primi un corp.

Vă place sau nu vă place, va fi al vostru pentru întreaga viaţă.

2. Veţi învăţa lecţii.

Sunteţi înscrişi la o şcoală cu informaţii non-stop numită Viaţă. În fiecare zi la această şcoală veţi avea ocazia să învăţaţi câte o lecţie. S-ar putea să vă placă lecţiile, sau s-ar putea să le consideraţi irelevante şi prosteşti.

3. Nu există greşeli, numai lecţii.

Dezvoltarea este un proces de încercări şi nereuşite: experimentare. Experimentele „ratate” fac parte din acest proces, tot aşa cum fac parte şi experimentele „reuşite”.

4. O lecţie se repetă până când se învaţă.

O lecţie va fi prezentată sub mai multe forme până când o veţi învăţa. Numai după ce aţi învăţat -o puteţi  trece la altă  lecţie.

5. Procesul de învăţare nu se termină niciodată.

 Nu există moment al vieţii care să nu conţină o lecţie. Dacă sunteţi viu, atunci aceste lecţii trebuie învăţate.

6. „Acolo” nu este mai bun decât „aici”.

Când un „acolo” personal devine un „aici”, veţi obţine pur şi simplu un alt „acolo” care va arăta din nou mai bine decât „aici”.

7. Alţii sunt doar imaginea voastră în oglindă.

Nu poţi iubi sau urî ceva la cineva decât dacă această persoană reflectă ceva ce voi iubiţi sau urâţi la voi înşivă.

8. Ce faci cu viaţa ta depinde numai de tine.

Deţii toate uneltele şi resursele de care ai nevoie. Cum le foloseşti rămâne la aprecierea ta. Alegerea îţi aparţine.

9. Răspunsurile tale există în tine.

Răspunsuri la întrebările Vieţii se află în tine. Tot ceea ce trebuie să faci este să priveşti, să asculţi şi să ai încredere.

10. Vei uita toate astea.

Cherie Carter-Scott

Atașamentul se referă la o relație emoțională dintre două persoane care implică un schimb de afecțiune, grijă și intimitate.

Atașamentul este responsabil pentru:

• capacitatea de a dezvolta relații împlinite cu ceilalți;
• capacitatea de a menține un echilibru emoțional;
• capacitatea de a explora lumea;
• capacitatea de a face față stresului;
• capacitatea de a ne simți în siguranță;
• capacitatea de a ne bucura de propria persoană și de a ne găsi împlinirea alături de ceilalți;
• capacitatea de a ne reveni după dezamăgiri sau evenimente neplăcute.

Stiluri de atașament

Atașament sigur

Copiii cu un timp de atașament sigur sunt vizibil iritați atunci când pleacă părinții lor și sunt foarte fericiți când aceștia se întorc. Când sunt speriați, vor căuta atenție la părinți, însă pot fi alinați și de alte persoane adulte. Totuși, aceștia își preferă părinții. Părinții copiilor cu un stil de atașament sigur se vor juca mai mult timp cu aceștia, reacționează mai rapid la nevoile lor și sunt mai receptivi la acestea.

În cazul copiilor cu un tip de atașament sigur, se poate observa mai multă empatie, mai puțină agresivitate, sunt mai puțin gălăgioși, au curaj să exploreze lumea în mod independent și sunt mai maturi decât ceilalți copii cu stiluri de atașament ambivalent sau evitant.

Adulții cu un tip de atașament sigur au relații de încredere și de durată, se simt conectați cu partenerul lor, îi oferă libertate, au o stimă de sine crescută și își împărtășesc cu ușurință sentimentele. Pot oferi sprijin atunci când partenerul lor are nevoie și cer ajutor când ei înșiși au nevoie. Au relații sincere și deschise cu ceilalți, se simt iubiți și independenți.

Atașament nesigur-anxios

Copiii cu un stil de atașament anxios simt o nevoie crescută de a se simți doriți, caută un sentiment de siguranță și se agață de părinți.

Adulții cu un stil de atașament anxios petrec mult timp gândindu-se la relațiile lor, au tendința de a fi geloși sau de a-și idolatriza partenerii și au nevoie de asigurare frecventă din partea celorlalți că le pasă de ei. Într-o relație, se vor îndoi de partener și va sta cu teama de a fi părăsit, interpretând acțiunile celorlalți. Va căuta ca partenerul său să îl salveze sau să îl completeze, resimțind o ,,foame emoțională’’. Atunci când se simte nesigur de sentimentele partenerului și de relație, devine anxios sau posesiv, acționând într-un mod exagerat și poate interpreta acțiunile partenerului ca pe o afirmare a fricilor sale.

Atașament nesigur-ambivalent

Copiii cu acest stil de atașament sunt suspicioși în fața stăinilor, se întristează când sunt separați de familie, dar nici nu se liniștesc când acesta se întoarce.

În unele cazuri, copilul poate respinge în mod pasiv părintele, refuzând confortul sau afișând în mod deschis agresiune față de părinte. Acest stil de atașament este asociat cu disponibilitatea scăzută a mamei față de nevoile copilului.

Copiii cu un stil de atașament ambivalent dezvoltă anxietate, caută atenție, dar niciodată nu simt că o primesc și au nevoi emoționale mari.

Adulții cu un stil de atașament ambivalent sunt reticenți în a se apropioa de ceilalți și își fac griji că partenerul nu le răspunde în același mod, ceea ce duce la despărțiri frecvente, pentru că relația devine rece, iar partenerii se îndepărtează. Adesea, acești adulți au relații intense cu persoane nepotrivite, se simt dezamăgiți și niciodată nu sunt mulțumiți cu ce au.

Atașament nesigur-evitant

Copiii cu un tip de atașament evitant tind să își evite părinții, mai ales după o perioadă mai mare de absență. Nu resping, neapărat, atenția unui părinte, însă nu caută să fie în contact cu aceștia și nu manifestă o preferință anume între părinte și o persoană străină.

Adulții cu un stil de atașament evitant au probleme în relațiile lor intime, investesc puține sentimente în relațiile sociale și romantice și sunt incapabili să își împărtășească gândurile sau sentimentele cu ceilalți. Tind să aibă dificultăți în relații și suferă atunci când trec printr-o despărțire.

Aceștia tind să evite intimitatea și sunt predispuși să se implice în relații sexuale pasagere. Nu reușesc să își sprijine partenerul în perioadele stresante.

Am și avem o mulțime de „cadouri” de la părinții noștri în subconștient, nu-i așa? De ce să nu le „despachetăm”, să vedem ce ne ascund? Am descoperit că îmi e frică de persoanele autoritare și de violență, indiferent sub ce formă este ea, de singurătate, de eșec, dar de ce să nu învăț să le gestionez și să le înfrunt cu fruntea îndreptată spre curaj și bucurie?

Apoi, stând la cafea cu mine, mi-am dat seama că îmi percep comportamentele ca fiind negative, impulsive, care pornesc de la gândul că nimic nu fac bine și totul trebuie să iasă perfect. Mi se părea că îmi manifest emoțiile în mod exagerat, dar de ce să nu învăț să mă bucur de ele și să le controlez? De ce nu pot să am propria mea părere despre mine? Să mă văd doar prin ochii celorlalți?

Am decis să mă uit în oglindă și să mă felicit că sunt așa minunată, cu toate rănile sufletului meu pe care ceilalți nu le văd și îmi critică doar comportamentul. Să mă văd și eu o persoană rea, când de fapt eu știu că sunt bună? Cred că era timpul să am și eu o părere bună despre bine, să conștientizez că sunt bună, ambițioasă, puternică, curajoasă. Da, uneori și impulsivă, dar în același timp și blândă, poate în ochii altora nerăbdătoare dar în sufletul meu cu răbdare eternă.

În perioada copilăriei și a adolescenței stima mea de sine a fost influențată în mod negativ, fiind criticată și judecată mereu, dar cu toate acestea am reușit să devin și să rămân o persoană cât de cât optimistă și să îmi rezolv sarcinile, chiar dacă este prezentă și anxietatea în viața mea. De ce să nu am încredere că pot să fac și eu lucrurile bine?

Sunt o domnișoară minunată, care are scopuri mari în viață și încerc să am încredere că le și pot duce până la capăt. De ce să le permit persoanelor din jur să mă facă să cred că e exact invers? Nu le-am permis destul? Am dreptul la fericire, libertate și succes. De ce să nu mă respect? Pentru că nu am fost respectată de proprii mei părinți? Nu. Eu decid să mă respect, să îmi ofer experiențe noi, să mă împlic în proiecte, să ajut, să îmi dau voie să mă și bucur. Vreau să îmi alimentez stima de sine în mod pozitiv și să mă iubesc, să mă simt iubită.

Până acum mă prezentam mereu ca fiind o fată timidă, pesimistă și le arătam cerul din jur că îmi e frică că mă vor evalua negativ, mă vor critica. Dar acum, decid să mă bucur, să confrunt toate situațiile cu fruntea ridicată, și nu doar să le creez celor din jur o impresie bună despre mine, ci chiar să mă simt eu bine în sufletul meu. Dacă eu nu mă cred o persoană valoroasă și nu mă iubesc, cum pot să aștept de la ceilalți să mă vadă așa? Trebuie să încep cu mine și lucrez la asta. Și chiar mă simt mai bine.

De ce să mă conformez? Pentru că situațiile sociale o cer? Nu, ci ca să mă simt eu bine. Fiind o persoană autentică, după multă muncă, am ajuns să fiu apreciată pentru ceea ce sunt, nu pentru „masca” pe care o port. Mă autopromovam, încercam să câștig respectul celorlalți la noul loc de muncă și la începutul carierei aveam nevoie de verificarea sinelui, să mă vadă persoanele din jur doar o persoană veselă și echilibrată, dar mi-am dat seama că avem nevoie de persoane sincere și autentice în jurul nostru și am decis să mă arăt așa cum sunt eu, cu bune și cu rele, fiindcă toate sunt ale mele.

Așa sunt eu. Mereu lucrând cu mine, ajung să devin persoana care îmi doream dintotdeauna, cu calitățile și defectele mele. Da, sunt poate încăpățânată, uneori impulsivă și nerăbdătoare, dar știu că sunt și iubitoare, empatică, curajoasă, hotărâtă, ambițioasă și foarte motivată, să mă văd pe mine bine și să mă iubesc.

A fost odată un copil care voia să fie tot timpul fericit. Cu toate acestea, lui i se întâmplau lucruri care ba îl întristau, ba îl speriau sau mâniau.

Cum lui nu îi plăceau aceste emoții, a rugat o zână să îl scape de simțirile neplăcute. Zâna binevoitoare i-a răspuns chemării, dar în loc să-l scape de ele, l-a uimit spunându-i că fără acelea ar fi mult mai sărac.

Așa că, atunci când el era în fața unei ape adânci în care scăpase mingea, zâna i-a apărut din umbră și i-a spus:

-Frica te ajută să știi să te aperi de ceea ce este periculos!

De asemenea, atunci când era trist pentru că nu obținuse nota maximă la o evaluare, zână și-a făcut din nou apariția pentru a-i explica:

– Acum ești trist. Tristețea te ajută să înțelegi mai bine viața și să cauți fericirea și lucrurile bune, să înveți mai mult pentru a obține rezultatul dorit. Cum altfel ai putea să prețuiești ceva pe lume dacă nu știi ce înseamnă pierderea?

Altădată, când copilul era furios pentru că părinții nu îl lăsau să se joace la calculator, zâna i s-a arătat din nou:

-Vezi câtă putere și energie ai? Să nu uiți că energia și puterea trebuie folosite cu mare înțelepciune, astfel încât ele să te ajute, ci nu ca să rănești sau să distrugi.

A trecut mult timp de la întâlnirea copilului cu zâna și pe parcursul anilor el și-a dat seama cât de folositoare erau acele emoții – pentru că ele îi arătau calea schimbării. Astfel, copilul putea deveni cu fiecare zi mai puternic, mai viguros, mai pregătit pentru viață.

Și, odată împrietenit cu emoțiile mai puțin plăcute, de care nu îi mai era frică, el le privea ca pe niște prieteni sinceri care îți spun adevărul. El știa că nu or să dureze mult, așa cum nici norii negri nu pot ascunde soarele prea mult timp. Iar fericirea lui, asemenea soarelui, strălucea tot timpul pe cerul cu sau fără nori. De-abia acum el putea să fie cu adevărat împlinit, să se bucure de viață pe de-a-ntregul, să prețuiască fiecare clipă.

(text apărut în Alexandra Manea, Clara Ruse – ”Dezvoltare personală pentru clasa pregătitoare”, Ed. Delta Cart Educational)

Gary Chapman si Ross Campbell sunt doi psihologi care au descris cinci limbaje ale iubirii in relatia parinte-copil. De asemenea, ei vorbesc despre metafora iubirii vazuta ca un „rezervor”. Acest lucru inseamna sa vizualizezi iubirea ca pe un recipient care daca este plin inseamna ca exista iubire reciproca intre parinti si copii, iar acestia din urma sunt echilibrati, fericiti si dezvolta rezilienta, atat de importanta pentru a trece prin dificultatile vietii. Daca recipientul nu este plin, atunci copiii vor avea probleme de furie, imaturitate, vor fi nesiguri si lipsiti de echilibru.

Cei doi psihologi sustin ca „recipientul trebuie sa fie plin de iubire fiindca numai apoi poate avea loc disciplina si invatarea. E gresit sa spui ca exista prea multa iubire. Iubirea neconditionata este cel mai puternic mesaj pe care il putem transmite copiilor nostri”.

Iubirea se poate manifesta in mai multe feluri, iar autorii de mai sus au propus 5 limbaje ale iubirii. Cum poti identifica ce limbaj al iubirii „vorbeste” copilul tau si cum poti invata sa il folosesti in relatia cu el? Iata descrierile acestora si recomandari pentru fiecare tip de limbaj.

Atingerile. Acestea sunt o nevoie de baza a oamenilor, fac parte din instinctul natural, ofera siguranta emotionala si sunt cel mai usor de oferit. In interactiunea cu copilul tau, te poti folosi de atingeri pentru a-i arata iubirea astfel:

• asaza-te alaturi de copil pe scaun
• tineti-va de maini
• dansati
• imbratisati-va
• gadilati-va
• pupatul pe frunte sau obraji

Copilul cu acest limbaj: cere sa fie luat in brate des, primeste cu bucurie si imparte saruturi si imbratisari, ii place sa fie activ fizic si se bucura de harjoneala.

Iata cum inteleg copiii contactul fizic: „Stiu ca mama ma iubeste fiindca ma imbratiseaza” (Allyson, 7 ani), „De fiecare data cand ii sar in brate tatalui meu, imi spune ca e bucuros sa ma vada. Atunci cand pleaca ma imbratiseaza tare si imi spune ca imi va duce dorul” (Jessica, 12 ani) etc.

Cuvintele sunt o modalitate foarte puternica de a comunica iubirea, afectiunea, lauda, incurajarea si indrumarea. Copiii care primesc astfel de cuvinte din partea parintilorlor dezvolta un sentiment al valorii si sigurantei in sanul familiei. Totusi, e important sa se tina cont de: tonul vocii, volumul, limbajul corporal si fluenta verbala. Poti spune copilului cuvinte care sa ii confirme afectiunea si aprecierea ta astfel:

• folosirea de cartonase sau hartii pe care sa ii scrii mesaje
• pastrand obiecte realizate de copilul tau
• folosind cuvinte de alint
• spunandu-i motivele pentru care esti mandru de el
• apeluri sau mesaje pe telefon prin care ii spui cat de mult conteaza pentru tine
• facandu-i complimente

Copilul cu acest limbaj al iubirii iti va cere parerea in mod frecvent cand vine vorba de realizarile, infatisarea sau alegerile sale, se bucura in mod vizibil atunci cand primeste complimente si laude si ofera la randul lui multe complimente.

De asemenea, indicii ale acestui tip de limbaj pot fi si zambetul, verbalizarea sentimentelor, aprobarea verbala sau reactiile puternice la critica si cuvintele urate.

Ce parere au copiii despre cuvintele de confirmare?„Imi iubesc mama fiindca si ea ma iubeste. In fiecare dimineata imi spune asta” (Maria, 8 ani)„Parintii mei imi spun cat de mandrii sunt de mine si ma incurajeaza cu scoala, chiar si atunci cand mi-e foarte greu” (Lisa, 12 ani)„Stiu ca ma iubesc parintii fiindca vorbesc frumos cu mine, chiar daca gresesc” (Ionut, 10 ani)

Timpul de calitate se refera la oferirea atentiei si a timpului tau. Timpul de calitate transmite indirect copilului mesajul ca „Esti important si imi place sa stau cu tine”. Timpul de calitate implica nu doar sentimentele de iubire, ci si amintirile construite
unii alaturi de ceilalti. Cum poti petrece timp de calitate cu copilul tau?- spune-i o poveste- radeti impreuna- cantati- impartasiti-va sentimentele si gandurile- creati ceva impreuna- realizati activitati impreuna- inventati traditii in familie

Copilul care foloseste acest limbaj: cauta frecvent atentia si compania ta, te roaga sa te joci cu el, sta langa tine si te observa atunci cand ai treaba sau te roaga sa stai cu el in camera cand se joaca.

Ce spun copiii despre acest limbaj?„Stiu ca ai mei ma iubesc fiindca le place sa facem lucruri impreuna.” (Bogdan, 8 ani)„Stiu ca tata ma iubeste fiindca isi petrece timpul cu mine. Foarte des ne jucam fotbal impreuna.” (Jeremy, 12 ani)„Parintii mei ma iubesc fiindca mereu sunt acolo langa mine cand am nevoie si pot discuta orice cu ei.” (Mindy, 16 ani).

Servicii si favoruri. Acest limbaj te va ajuta si sa modelezi copilului iubirea pentru ceilalti si motivatia de a-i ajuta pe cei din jur. Poti face asta aratandu-i prin diferite activitati ce inseamna ospitalitatea, reparandu-i jucariile fara a cere nimic in
schimb, gatind mancarea lui preferata, implicandu-va in acte de caritate etc.
Copilul care prefera acest limbaj: cere si ofera ajutor atunci cand este nevoie, se bucura atunci cand este ajutat sau cand lucreaza impreuna cu tine la un proiect.

Ce spun copiii despre acest limbaj al iubirii:„Stiu ca mama ma iubeste fiindca atunci cand ma simt rau, ma duce la doctor si imi face supa preferata.” (Krystal, 7 ani)„Tatal meu ma iubeste fiindca e alaturi de mine la toate meciurile de baschet pe care le am.” (Mihai, 9 ani)„Stiu ca mama ma iubeste fiindca imi incheie de fiecare data nasturii de la camasa si imi verifica temele in fiecare seara.” (Brenda, 12 ani)
Darurile sunt importante prin ceea ce reprezinta si nu neaparat prin continut, marime sau cost. Darurile nu sunt recomandate atunci cand sunt folosite pentru a compensa vinovatia parintelui sau timpul redus petrecut cu copilul. Atunci cand oferi daruri copillului, poti opta pentru un kit pentru a construi ceva, un obiect cu o anumita semnificatie, obiecte care au legatura cu preocuparile si interesele copilului sau daruri care pot fi folosite mai mult timp.

Copilul cu acest limbaj al iubirii se bucura mult cand primeste cadouri, chiar daca nu sunt valoroase material, ofera la randul lor obiecte persoanelor pe care le apreciaza, este extrem de bucuros cand descopera cadourile de Craciun sau de ziua de nastere.

Cum interpreteaza copiii acest limbaj al iubirii:„Parintii mei ma iubesc fiindca mi-au oferit tot ceea ce am.” (Mihai, 15 ani)„Parintii mei mi-au oferit o bicicleta fiindca sunt mandri de mine si ma iubesc.” (Cris, 12 ani).