STIMA DE SINE LA COPII
Stima de sine joacă un rol esențial în dezvoltarea echilibrată a copiilor. Modul în care aceștia se percep influențează direct comportamentul, relațiile sociale, performanțele școlare și capacitatea de a face față provocărilor.
În cele ce urmează, sunt prezentate trăsături specifice copiilor cu o stimă de sine pozitivă, respectiv scăzută, precum și factorii care contribuie la formarea unei imagini de sine sănătoase încă din copilărie.
Ei manifestă un comportament independent: „Mă descurc singur.” Sunt mândri de realizările lor și conștienți de propria valoare: „Sunt mândru pentru că…”, „Sunt important.”
Copiii cu o stimă de sine pozitivă își asumă responsabilități și cred în propriile capacități:
„Pot să fac acest lucru.”
Acești copii abordează cu încredere sarcini noi: „Sunt convins că pot să fac acest lucru.” Își exprimă deschis atât emoțiile pozitive, cât și pe cele negative: „Îmi place de mine așa cum sunt.”, „Sunt supărat când vorbești așa cu mine.” De asemenea, sunt empatici și dispuși să ofere ajutor colegilor: „Am nevoie de ajutorul tău.”
O stimă de sine echilibrată se dezvoltă încă din copilărie, prin intermediul unor experiențe pozitive: copilul este încurajat și lăudat, este ascultat cu atenție, i se vorbește cu respect, i se oferă afecțiune și atenție. De asemenea, participarea cu succes la activități școlare și extrașcolare (precum sportul, desenul, pictura sau teatrul), precum și existența unor prietenii autentice, contribuie semnificativ la formarea unei imagini de sine sănătoase.
Copiii cu o stimă de sine scăzută manifestă adesea nemulțumire față de propria persoană, exprimând gânduri negative precum: „Nu sunt bun de nimic”, „Nu sunt în stare să fac asta”, „Nu am nicio calitate”. Acești elevi evită să se implice în sarcini noi sau provocatoare, fiind convinși că nu vor reuși: „Nu voi fi în stare să iau examenul.”
Ei se simt adesea neiubiți și lipsiți de valoare, având convingeri precum: „Sunt antipatic”, „Nu mă place nimeni”, „Sunt plictisitor.” În fața eșecului, tind să dea vina pe ceilalți: „Profesorul a fost nedrept cu mine.” Pentru a-și ascunde vulnerabilitatea, pot pretinde că nu le pasă: „Nu mă interesează că am luat nota 4.”
Totodată, acești copii întâmpină dificultăți în gestionarea frustrărilor, spunând lucruri precum: „Nu știu cum să rezolv problema”, „Nu pot să învăț.” Ei pot fi ușor influențabili de anturaj: „Prietenii mei cred că este bine să fumezi.”
Alte comportamente pot include evitarea responsabilităților, o conformare excesivă („este prea cuminte”) sau, dimpotrivă, un comportament aparent rebel și nepăsător.
Lasă un răspuns